Batere de câmpi

E 7 dimineaţa şi sunt la servici de 2 ore. Măcar azi nu am venit degeaba, chiar am lucrat şi am fost lăudată.
În ultima vreme am sesizat că îmi trec tot felul de chestii prin cap. Nu neapărat chestii noi. Chestiile în sine sunt vechi dar am impresia că atitudinea mea s-a schimbat.
Săptămâna trecută mi s-au rupt blugii. Nimic spectaculos - s-au rupt acolo unde se rup toţi blugii când ţi-e lumea mai dragă, eventual şi când nu ai bani de alţii sau alţi pantaloni cu care să îi înlocuieşti. Sâmbătă am şi pornit în căutare de alţi blugi ( a 4-a pereche pe anul acesta) şi am mers direct la unul din mallurile mai mari de prin Budapesta, în ideea că acolo sunt mai multe magazine mari de unde aş avea şanse să îmi găsesc ceva. M-am gândit iniţial să îmi iau nişte blugi mai de calitate că poate mă ţin mai mult şi am stabilit repede că de fapt nu calitatea e principala problemă a blugilor mei, ci mai degrabă singurătatea... Am o singură pereche de obicei şi o port până se rupe.
Îmi cumpăr blugi de la raionul de bărbaţi. Fac asta de câţiva ani şi o fac din motive clare: 1. forma blugilor de bărbaţi îmi stă mai bine decât cea a blugilor de femei.
2. în ultimii 2 ani cam, blugii de la raionul de femei (dacă prin ceva miracol dau de o pereche care să îmi şi placă) sunt elastici. Blugii adevăraţi pentru mine sunt cei care au materialul un pic aspru, sunt groşi şi NU sunt elastici.
3. la femei nu sunt blugi de mărimea mea (îmi sunt şi strâmţi şi lungi). La C&A (repet, raionul de bărbaţi) sunt blugi lungimea 30 - adică nu trebuie scurtaţi aşa că de obicei îmi iau de acolo blugi (nu neapărat ieftini).
Problema mea principală e că fiecare pereche de blugi pe care o cumpăr de vreo 2 ani e cu o mărime mai mare decât perechea anterioară. În mod normal m-aş enerva şi îngrijora pentru că asta ar trebui să îmi spună ca mă tot îngraş. Dar atunci de ce îmi sunt buni blugii anteriori??? Se rup dar nu îmi rămân mici. Sunt la perechea numarul 4 de blugi anul acesta dar şi perechea 3 şi perechea 2 îmi sunt încă bune (deşi perechea 3 e mai mare cu o mărime decât perechea 2).
Oricum, aş dori să le urez pe această cale o viaţă cât mai lungă noilor mei blugi şi sper că în curând să mai aduc pe cineva în familia blugilor personali.
Am observat şi că de ceva vreme încoace am o pasiune pentru chestii mai scumpe. Nu ştiu dacă neapărat pentru că sunt mai de calitate sau numai pentru că sunt mai frumoase dar ştiu că nu mai vreau chestii urâte şi nici chestii ieftine... Păcat că n-am cum să mi le şi cumpăr dar sper că în viitorul apropiat voi face paşi înspre îndeplinirea acestui moft.
În ultima vreme sunt din ce în ce mai conştientă de natura efemeră a tot ceea ce mă înconjoară, mai ales a oamenilor. A murit Anca Parghel săptămâna trecută. Toată lumea moare mai devreme sau mai târziu. Până acum mi se părea că e prea devreme pentru cineva de vârsta mea să se căsătorească sau să facă copii. Mai nou nu mai sunt de această părere. Poate că undeva la 25 de ani a fost un prag invizibil pe care l-am trecut pe nesimţite. O prietenă veche cu care nu am mai stat de vorbă de vreo 2 sau 3 ani mi-a trimis un mail recent. E cu un an mai mare ca mine, trăieşte în Germania şi are o fetiţă de 7 luni foarte drăguţă. Mai demult m-aş fi panicat la faza asta dar acum pur şi simplu mă gândeam că e momentul perfect. Că aşa e bine. Că e aşa de scurt timpul pe care îl avem încât de la un anumit moment încolo e OK să faci lucrurile alea înspăimântătoare...căsătorie, copii, familie. Nu spun că sunt neapărat de acord cu instituţia căsătoriei dar într-o formă sau alta, familia e un lucru bun. Sau ar trebui să fie.
Acum că am bătut câmpii cale de 20 de minute, mă întorc la treabă. Sper să am o zi mai bună azi decât ieri. Şi voi la fel.