Melodia zilei

M-am trezit cu melodia asta în cap aşa că am decis să o trec şi aici. E o melodie frumoasă, poate o mai savurează şi altcineva. Clic pe titlu sau aici pentru versiunea de pe youtube. Trebuie să menţionez că nu e versiunea mea preferată doar că cea care îmi place mie nu era (Dean Martin cu Martina McBride - sună mult mai mişto).
Enjoy the song şi bună dimineaţa!

Puiul meu cel caramelizat

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un fast food chinezesc unde se vindeau lucruri bune la gust. Ceea ce lumea nu ştia era că vrăjitoarea cea rea, tanti vânzătoarea, împreună cu vrăjitorul cel rău, bucătarul, aveau nişte planuri mârşave de a înşela pe toată lumea spunându-le că ceea ce se afla în farfurie era carne de pui, când de fapt erau gogoşi şi găluşte. Şi mulţi au fost cei ce s-au perindat pe meleagurile fast-foodului cu pricina, mulţi au fost cei ce s-au pus la încercare dar n-au izbândit. În zadar au plătit fiecare câte 840 de forinţi pe o porţie de pui din ăla căci nu s-au ridicat la nivelul provocării.
Într-o bună zi o gurmandă, pe numele ei "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui", a călcat pe teritoriul sus-numitului local. A scos la înaintare cei 840 de forinţi, a luat farfuria şi s-a aşezat. Încă din primul moment a intrat într-un conflict cu vrăjitoarea cea rea. "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" nu vroia nici orez, nici paste (a.k.a. "rice or noodles?"). "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" a provocat-o pe vrăjitoare şi a cerut ... (suspans, să bată tobele!!!) CARTOFI (vai!). Cartofii erau formidabili. Sosul caramelizat era bun... dar ceva nu era tocmai koşer.
"Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" a înţeles atunci că are de-a face cu o maaare provocare şi a revenit la fast-foodul cel rău pentru a studia inamicul. Cu forinţii pregătiţi a înfruntat-o din nou pe vrăjitoarea cea rea. Vrăjitoarea, văzând că avea de-a face cu un adversar vrednic, nu s-a mai împotrivit dorinţei neobişnuite şi a pus cartofii pe farfurie aproape fără comentarii.
Abia după a treia încercare "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" a decis să ia măsurile necesare. Şi-a suflat din greu şi s-a străduit de numa' şi a găsit o reţetă de pui caramelizat pe net. Ba mai mult, a descoperit că vrăjitoarea cea rea vindea specialităţi vietnameze la fast-foodul chinezesc!!! Atât i-a trebuit "Ioanei-cea-iubitoare-de-carne-de pui" că a şi pornit într-o călătorie lungă şi încărcată de aventuri în căutarea ingredientelor magice. După plimbări lungi şi neurmate de succes, "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" a ajuns la locul magic, locul unde se pregătea bătălia adevărată: Magazinul Chinezesc De Sub Piaţa Mare. Acolo Vrăjitorul cel Bun (patronul/vânzătorul) a ajutat-o pe "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" şi i-a pus la dispoziţie toate cele necesare pentru puiul caramelizat (mai puţin puiul propriu-zis şi ghimbirul - alea au provenit din piaţa de deasupra magazinului). Sosul de soia, sosul de peşte, oţetul din orez şi zahărul cel maro închis (mai închis la culoare decât cel brun) şi aromat au fost puse în traistă şi păzite cu grijă până acasă.
După muncă serioasă de autoconvingere şi vizionarea reţetei de 3 sau 4 ori (filmuleţ), "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" s-a apucat de provocarea cea mai mare de până acum. Cea mai serioasă provocare posibilă.
Bătălia a fost dură, mai ales partea cu dezosatul pulpelor de pui (data viitoare "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" va cumpăra carne gata tăiată, promite solemn!!!). "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" i-a învins pe vrăjitorul cel rău şi pe vrăjitoarea cea rea cu uşurinţă. Carnea de pui era muuuult mai delicioasă decât gogoşile vrăjitoarei. Caramelul era din ingrediente mule mai de calitate şi gustoase decât cele ale vrăjitoarei. Şi uite aşa a ajuns vrăjitoarea cea rea să piardă un client (ba chiar mai mulţi sper!) iar "Ioana-cea-iubitoare-de-carne-de pui" a trăit fericită până i s-a spus povestea. Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea-aşa."
THE END

Poze:

- stadiul incipient: carne în tigaie, bucăţi cât să încapă în gură;



- sosul; bucăţelele albe sunt ghimbirul şi usturoiul;

- carnea fierbând în sosul care nu părea să scadă nicicum (naiba ştie ce aragaze au americanii că la bucătarul din filmuleţ a fiert carnea vreo 7 minute în sos, la mine cam 20);
- faza în care sosul a început să scadă şi să se îngroaşe:D

-LAST (BUT NOT LEAST): - faza dinainte ca Lili să mănânce pe nerăsuflate jumate din farfurie ( a doua jumătate n-a mai putut. nici eu.)

Dacă se decide cineva să încerce, singura recomandare e să aveţi răbdare că se îngroaşă sosul până la urmă. Şi ca să lămuresc unitatea de măsura a lui nenea din filmuleţ (e vorba de filmuleţul pe care îl găsiţi dând clic pe titlul "Kinai Gyorsbufe" un pic mai jos), "quarter cup" e cam 60 de ml.

Melodia zilei

Astăzi nu lucrez. Asta pentru că am muncit ca nebuna toată săptămâna şi am fost lăsată să aleg dacă vreau liber azi şi mâine sau mâine şi duminică. Aş fi ales a doua variantă dar eram aşa de obosită încât mi-am dat seama că nu am nicio şansă să mă trezesc la 4 dimineaţa... aşa ca AZI sunt liberă. În consecinţă am stat în pat până la 1 (în speranţa că adorm cumva că n-am dormit prea bine noaptea) dar nu. Aşa că m-am dat jos din pat şi m-am pus la calculator. Am ajuns pe youtube pentru zgomot de fundal/muzică şi am căutat nişte melodii de care mi-am amintit zilele astea. Una din ele m-a făcut să zâmbesc/râd şi să cânt aşa că vreau sa declar piesa respectivă melodia zilei de azi. Clic oriunde scrie "melodia zilei". Surpriză! (dedicaţie specială pentru Lippyshor)

Batere de câmpi

E 7 dimineaţa şi sunt la servici de 2 ore. Măcar azi nu am venit degeaba, chiar am lucrat şi am fost lăudată.
În ultima vreme am sesizat că îmi trec tot felul de chestii prin cap. Nu neapărat chestii noi. Chestiile în sine sunt vechi dar am impresia că atitudinea mea s-a schimbat.
Săptămâna trecută mi s-au rupt blugii. Nimic spectaculos - s-au rupt acolo unde se rup toţi blugii când ţi-e lumea mai dragă, eventual şi când nu ai bani de alţii sau alţi pantaloni cu care să îi înlocuieşti. Sâmbătă am şi pornit în căutare de alţi blugi ( a 4-a pereche pe anul acesta) şi am mers direct la unul din mallurile mai mari de prin Budapesta, în ideea că acolo sunt mai multe magazine mari de unde aş avea şanse să îmi găsesc ceva. M-am gândit iniţial să îmi iau nişte blugi mai de calitate că poate mă ţin mai mult şi am stabilit repede că de fapt nu calitatea e principala problemă a blugilor mei, ci mai degrabă singurătatea... Am o singură pereche de obicei şi o port până se rupe.
Îmi cumpăr blugi de la raionul de bărbaţi. Fac asta de câţiva ani şi o fac din motive clare: 1. forma blugilor de bărbaţi îmi stă mai bine decât cea a blugilor de femei.
2. în ultimii 2 ani cam, blugii de la raionul de femei (dacă prin ceva miracol dau de o pereche care să îmi şi placă) sunt elastici. Blugii adevăraţi pentru mine sunt cei care au materialul un pic aspru, sunt groşi şi NU sunt elastici.
3. la femei nu sunt blugi de mărimea mea (îmi sunt şi strâmţi şi lungi). La C&A (repet, raionul de bărbaţi) sunt blugi lungimea 30 - adică nu trebuie scurtaţi aşa că de obicei îmi iau de acolo blugi (nu neapărat ieftini).
Problema mea principală e că fiecare pereche de blugi pe care o cumpăr de vreo 2 ani e cu o mărime mai mare decât perechea anterioară. În mod normal m-aş enerva şi îngrijora pentru că asta ar trebui să îmi spună ca mă tot îngraş. Dar atunci de ce îmi sunt buni blugii anteriori??? Se rup dar nu îmi rămân mici. Sunt la perechea numarul 4 de blugi anul acesta dar şi perechea 3 şi perechea 2 îmi sunt încă bune (deşi perechea 3 e mai mare cu o mărime decât perechea 2).
Oricum, aş dori să le urez pe această cale o viaţă cât mai lungă noilor mei blugi şi sper că în curând să mai aduc pe cineva în familia blugilor personali.
Am observat şi că de ceva vreme încoace am o pasiune pentru chestii mai scumpe. Nu ştiu dacă neapărat pentru că sunt mai de calitate sau numai pentru că sunt mai frumoase dar ştiu că nu mai vreau chestii urâte şi nici chestii ieftine... Păcat că n-am cum să mi le şi cumpăr dar sper că în viitorul apropiat voi face paşi înspre îndeplinirea acestui moft.
În ultima vreme sunt din ce în ce mai conştientă de natura efemeră a tot ceea ce mă înconjoară, mai ales a oamenilor. A murit Anca Parghel săptămâna trecută. Toată lumea moare mai devreme sau mai târziu. Până acum mi se părea că e prea devreme pentru cineva de vârsta mea să se căsătorească sau să facă copii. Mai nou nu mai sunt de această părere. Poate că undeva la 25 de ani a fost un prag invizibil pe care l-am trecut pe nesimţite. O prietenă veche cu care nu am mai stat de vorbă de vreo 2 sau 3 ani mi-a trimis un mail recent. E cu un an mai mare ca mine, trăieşte în Germania şi are o fetiţă de 7 luni foarte drăguţă. Mai demult m-aş fi panicat la faza asta dar acum pur şi simplu mă gândeam că e momentul perfect. Că aşa e bine. Că e aşa de scurt timpul pe care îl avem încât de la un anumit moment încolo e OK să faci lucrurile alea înspăimântătoare...căsătorie, copii, familie. Nu spun că sunt neapărat de acord cu instituţia căsătoriei dar într-o formă sau alta, familia e un lucru bun. Sau ar trebui să fie.
Acum că am bătut câmpii cale de 20 de minute, mă întorc la treabă. Sper să am o zi mai bună azi decât ieri. Şi voi la fel.

Diggin' On You

Ieri am găsit nişte muzică pe care n-am mai ascultat-o de mult. E vorba de o colecţie de 250 cele mai bune piese din anii '90. Şi uite aşa, dintr-una într-alta, am ajuns să îmi reascult favoriţii vremurilor în care muzica ocupa unul din cele mai importante locuri din viaţa mea. Acuma dacă stau bine să mă gândesc, nici nu ştiu ce altceva ar fi putut să mi se pară important atunci...
Oricum, ascultând melodiile astea vechi de tot mi-am dar seama de două lucruri:
1. îmi face mare plăcere să le ascult şi acum (unele din ele). Sunt formaţii de la care pot asculta albume întregi fără să mă plictisească sau sa mi se pară monoton.Ţinând cont că au trecut peste 10 ani de când ascultam muzica asta, eu zic că e semn bun.
2. o bucată îngrijorător de mare din creierul meu este ocupată de versuri de melodii. Multe versuri de la multe melodii. Le ţin minte pe toate. Nu ştiu de ce. Nu dispar. Astea le ţin minte...poate pentru că erau aşa de importante pentru mine atunci. În schimb am uitat multe poezii pe care le ştiam.
Melodia asta mi-a plăcut încă de pe când era la modă (asta=Diggin' On You de la TLC). Am şi cumpărat albumul lor numit "crazysexycool". Îl am undeva acasă la mama pe casetă. Tipa cea cu pata vopsită sub ochiul stâng nu mai trăieşte. A murit acum câţiva ani într-un accident de maşină. Restul au peste 40 de ani şi au copii şi familie. Asta cred că înseamnă c-am îmbătrânit.

E dimineaţă

E 11:23 dimineaţa şi sunt acasă. E formidabilă senzaţia. Ieri am lucrat câteva ore noaptea pentru prima dată în viaţa mea. Trebuie să recunosc că nu m-a încântat ideea prea tare dar nici nu a fost aşa de rău cum îmi imaginam. Am lucrat de la 23:30 la 02:00. Pe la 02:30 eram în pat deja. Şi nu puteam dormi... M-am trezit întâi de la cafeaua pe care am băut-o pe la 22:30, înainte de a mă duce la servici. După aia, m-am trezit de la adrenalină şi emoţii. În consecinţă, pe când am reuşit să adorm eram într-o stare de agitaţie de toată noaptea numai cu tehnicieni şi efecte sonore şi clicuri în programe ciudate am visat.Şi m-am trezit 5 ore mai târziu mult prea proaspătă. Nu neapărat odihnită dar nici suficient de adormită încât să mai dorm. Aşa că stau la calculator şi ascult muzică şi citesc reviste şi mă pregătesc sufleteşte să mă duc la servici...din nou... Şi ca toate să fie şi mai frumoase, voi numi şi melodia zilei pe ziua de azi. Nu e genial textul dar mi se pare destul de drăguţ şi pe lângă asta îmi place cum sună şi aşa am eu chef să zic că asta e melodia zilei. Se numeşte "I Wish I Was James Bond" de la Scoutingfor girls şi probabil se aplică tutror băieţeilor amatori de filme cafticioase cu vârste între 8 şi 70 de ani. Pentru versiunea Youtube, clic pe titlu sau pe numele piesei.

Fenomenul "Kínai Gyorsbüfé"

De când stau în Budapesta am mâncat deja de câteva ori la fast-food-uri chinezeşti. De ce? Pentru că sunt multe şi e relativ ieftină mâncarea. În Cluj am mai mâncat "la chinezi" dar mâncarea nu e chiar chinezească şi sunt vreo 3 sau 4 feluri de mâncare numai. În afară de asta, e un lanţ şi e la toate colţurile deja aşa că m-am plictisit/săturat destul de repede.
Aici în schimb sunt aşa de multe încât m-am gândit să încerc câteva. Şi am şi încercat. În concluzie am mâncat în cel puţin 3 locuri diferite (nu sunt lanţuri aşa că mâncarea nu e la fel teoretic) şi pot spune următoarele: carnea pe care o vând cu titlul de carne, nu e carne. E cumplit de frustrant să nu am o limbă comună cu oamenii de la care cumpăr, ca să mă pot plânge măcar. De cumpărat cumpăr în engleză combinată cu degete îndreptate înspre mâncarea pe care o vreau. Engleza celor care vând se rezuma la "sweet", respectiv "no sweet". Nici maghiară nu prea ştiu ei. Sau se prefac...probabil că aşa e de fapt.
Altceva groaznic de frustrant e că aşa de tâmpiţi îi consideră pe clienţi încât au impresia că nu se prinde nimeni.Ce vând ei cu titlul de carne de pui (de exemplu) sunt găluşte de făină. Nici măcar gust de carne nu au (să nu zic de culoare şi textură). Şi totuşi, dintr-un motiv anume, am dezvoltat o mică pasiune pentru una din mâncărurile uneia dintre aceste mâncătorii înşelătoare de oameni înfometaţi. N-aş putea zice numele mâncării că e în maghiară. Pe lângă asta, etichetele nu sunt neapărat în dreptul mâncării corespunzătoare. La asta se adaugă şi faptul că ăştia unii de la care am mâncat eu până de curând scriu ingredientele, nu denumirea. De fapt ei scriu ce vor acolo probabil, oricum nu corespunde cu realitatea. Ce pot spune despre această mâncare e că e maro şi dulce şi că bucăţile care ei zic că sunt carne de pui, de fapt sunt nişte bucăţi de ceva gen gogoaşă sau langoş sau aşa ceva. Maroul de pe ele e ce îmi place mie. Ăsta e şi motivul din care m-am supărat extrem de tare pe mine şi declar război fast-food-urilor chinezeşti din Budapesta. Refuz să mai plătesc pentru carne şi să primesc gogoşi!!! Am avut tot felul de fantezii în care eu găseam o limbă comună cu cei care îmi vând porcăria aia şi eu îi luam tare şi le ziceam că nu e carne şi că îi reclam nu-ştiu-unde şi ei atunci îmi oferă pe gratis sau să îmi dea muuult mai ieftin mâncarea... Ce fantezii am...
Trăiască internetul! Am găsit reţeta, sau mai bine zis O reţetă pe net. Cu această ocazie am aflat că e o specialitate Vietnameză. Tot cu această ocazie am decis şi că primul lucru pe care îl fac la salariu e să gătesc chestia asta. Ba mai mult, o să folosesc carne adevărată!!! Ha! Sâc! Şi ca să fie şi mai clar despre ce e vorba, e vorba de pui caramelizat. Dacă daţi clic pe titlu, vă duce la un filmuleţ pe youtube (şi pe alte site-uri cu reţete şi din astea e acelaşi filmuleţ) unde un tip arată exact ce şi cum se face. Intenţionez şi să îmi cumpăr ingredientele necesare şi să fac totul ca la carte. Mai puţin partea de ceapă şi ardei iute pe care o foloseşte tipul. O fi bun şi aşa dar cred că fără iese ceva mai apropiat de ce mă interesează pe mine. Şi dacă aveţi drum prin Budapesta, evitaţi orice firmă pe care scrie mare şi urât "Kínai Gyorsbüfé". Oricum nu-i bun. Am stat de vorbă cu diverşi oameni din diverse locuri care au mâncat pe la diverse fast-food-uri chinezeşti în Budapesta. Nimeni n-a descoperit unul bun încă. Nici măcar unul unde să fie carnea carne.
Promit să revin cu poze după ce gătesc the goodies.
P.S. Din surse sigure vă informez şi că sosul sweet&sour de la Uncle Ben's e muuuult mai bun decât cel de la fast-foodurile chinezeşti. O fi la borcan dar ananasul e ananas măcar, nu morcov, ca la Kínai Gyorsbüfé.