Thursday, April 17, 2008

sunetul ajunge...



De obicei dimineaţa ascult radio. Din mai multe motive. Unul ar fi că în bucătărie nu am alt instrument de ascultat orişice. Altul este că mai aud o ştire, mai aud cum e vremea, mai pică o melodie mişto, mai bat câmpii ăia doi besmetici de la radio guerilla. Îmi pică bine. Sunt şanse să îmi încep ziua bine.
Când eram în liceu, mai ales în clasa a 12-a, nu prea aveam timp să stau pe acasă că făceam o tonă de chestii. Aproape că nu o vedeam pe mama zile întregi. Atunci mama a decis că e important să ne începem bine ziua. Mă trezea cu vreo 20 de minute mai devreme ca de-obicei cu cafeaua cu lapte făcută şi cu ceva de mâncare. Astea erau cele 20 de minute dedicate special comunicării şi petrecutului de timp împreună. A fost o perioadă foarte faină de care îmi amintesc cu drag. Cu ocazia asta mama mi-a transmis dorinţa de a îmi începe bine ziua. Nu cred că cineva vrea să îşi înceapă prost ziua doar că nu cred nici că lumea conştientizează că poate fi făcut ceva special pentru a începe bine. Eu da. Eu de când nu mai stau la mama acasă am făcut diverse chestii. Nu tot timpul ascultam radio. Când eram în anul doi de exemplu beam în camera mea cafeaua cu lapte şi fumam în cameră (mare rebeliune, de fapt se fuma doar pe balcon) şi ascultam Manu Chao şi mă bâţâiam. Era fain. În ultima vreme mă delectez cu clipuleţe de pe youtube. Acuma să nu vă imaginaţi că mă trezesc şi sar direct pe calculator să caut ceva pe youtube. Atâta că în unele zile, când am mai mult timp dimineaţa, ajung din bucătărie în cameră. Aici ar fi mai simplu să explic cum arată dimineaţa mea (să nu existe dubii, e vorba de dimineţile când nu am ore de la 8): ma dau jos din pat cu greu, mă târăsc până la bucătărie şi încerc să nu fac gălăgie. Cam ăsta e momentul în care răstorn chestii şi scap chestii şi fac gălăgie. Atunci pun de cafea şi mănânc ceva Între timp merge radioul. După ce mănânc ies pe balcon să beau cafeaua (iarnă-vară tot pe balcon, acolo se fumează). După asta de obicei decid să pornesc calculatorul ca să pornesc guerilla pe net. Cândva mă enervează ceva la radio sau pur şi simplu am chef să ascult o melodie anume şi o caut pe youtube. După aia îmi tot amintesc de melodii din "tinereţe" şi le caut şi pe alea. Invariabil urmează şocul (pe cuvânt că de fiecare dată mă şochez!!!) că după 10 ani mai ştiu diverse texte tâmpite de la diverse melodii tâmpite care îmi plăceau când eram în clasa a 6-a. Azi am ascultat următoarele minunăţii de care aproape uitasem: En Vogue - Don't let go, Mariah Carey - Dreamlover, Eternal - I wanna be the only one, Mariah Carey&Boyz2men - One sweet day, ceva de la Janet Jackson, All Saints - Bootie call. A fost aşa de mişto!!! Serios. Am dansat cum dansez doar când nu mă vede nimeni (sau când mă văd doar cei mai apropiaţi), m-am prostit, am lălăit, am cântat. A fost foarte plăcut. Pot doar să recomand cu căldură tuturor să facă un mic efort şi să caute piesele "tinereţii" lor şi să încerce să le asculte acum. Neapărat trebuie dansat şi lălăit, altfel nu are farmec. Cafeaua cu lapte pe lângă ajută dar asta doar dacă beţi cafea de obicei. Aştept reacţii! Chiar sunt curioasă dacă încearcă cineva. Adică eu scriu aici una şi alta dar nu ştiu dacă cineva chiar face ceva. De exemplu nu ştiu dacă cineva chiar ascultă melodiile zilei recomandate sau nu, nu ştiu dacă cineva după ce închide blogul ăsta se mai gândeşte la ce am scris sau nu...Sunt curioasă.

5 comments:

Anonymous said...

e fain sa-ti incepi ziua asa, sa asculti o melodie, sa mai ai putin timp pentru tine. eu de obicei imi tot opresc alarma si mai trag putin de timp ca sa dorm in reprize de cate 9 minute, sar din pat cand deja stiu ca voi intarzia, ma agit prin baie, arunc ceva haine pe mine si plec ca vijelia din casa... facandu-mi procese de constiinta ca voi intarzia, parandu-mi rau ca nu am apucat sa beau o cafea, motaind pe autobuz. poate maine voi incerca ceva nou...

Anonymous said...

ceao, eu nu-s cu blogurile astea, wtf, oricum ma bucur sa vad ca esti ok, poate cand mai dai prin AR mai vb, ce sa zic alceva, bafta in tot ce faci si toate cele bune.Oprea Dan

AnT said...

Eu beau cafea, dar nu ascult melodii ale tinereţii că cine ştie, poate devin nostalgică şi dimineaţa nu e bună pentru nostalgie, că aşa rămâi toată ziua. În schimb, fac revista presei ca să ştiu ce evenimente majore se vor întâmpla în acea zi în timp ce eu voi mai petrece încă o zi din niciodată-plictisitoarea mea existenţă

natalia said...

dimineata primul lucru pun de cafea,dupa care ma spal pe dinti. dau drumu la apa de dus sa se incalzeasca, la mine in bloc lumea nu prea sa spala pe la 7 dimineata, asa ca apa e rece:) fac un dus, si in timp ca fac un dus imi spun ca daca termin dusu' inainte sa fie gata cafeaua o sa am o zi frumoasa. nu prea se intampla asa, asa ca am multe zile ne-frumoase. urmeaza etapa esentiala a diminetii in care citesc una alta pe net in timp ce beau cafeaua si ascult animalii de la guerilla care pun in fiecare zi aproape aceleasi piese. bineinteles ca ma gandesc si la cu-ce-ma-imbrac-eu astazi. deobicei nu prea am vreme sa fac mai multe lucruri. ma imbrac de servici' pun castile in urechi si plec ascultand aproape aceleasi piese in fiecare dimineata, desi am vreo 3 sute la dispozitie. asa sunt eu mai originala!

Anonymous said...

dsoara, cam somezi de vreo saptamana!
nu mai scrii si tu ceva?

:D