Tuesday, April 8, 2008

American Idol vs. Deuschland sucht den Superstar


Ok. N-am mai scris de câteva zile şi acum că scriu....hm...acum scriu despre American Idol. Dar na, asta este. Aşa vrea muşchii mei. Ca mică scuză ar trebui să menţionez că nu citesc presă de scandal, nu urmăresc vieţile vedetelor, nici măcar la televizor nu mă uit (n-am). Trebuia să am şi eu o slăbiciune. Piratez cu nesimţire emisiunile de genul ăsta de pe net. Adică eu doar descarc ce alţii binevoiesc să împărtăşească...
Totul a început când mi-am dat seama că încep să îmi uit germana (relax, ajung şi la partea cu american...). Primul lucru pe care m-am decis să îl fac a fost să încerc să mă uit la ceva formă de televiziune în limba germană. Pe net sunt câteva posturi difuzate online numai că alea ba nu au semnal, ba difuzează ceva emisiune de prin ceva sat nemţesc...not really my thing. Aşa am ajuns din nou la iubitele torrenturi unde am descoperit o nouă serie din Deutschland sucht den Superstar. Am început să urmăresc emisiunea cam de când făceau ăştia castingurile prin toată Germania. Iniţial am fost foarte impresionată de talentele alese de juriu pentru a participa la concurs. Erau faini, serios. Atunci, intrând pe site-ul meu preferat cu torrenturi de seriale TV (încercam să aflu când se difuzează din nou CSI-urile şi Grey's Anatomy) am observat că tocmai începuse şi seria nouă de American Idol. Am decis să efectuez un studiu comparativ, numai aşa, fără scop, să văd cât de bine/prost stau europenii la capitolul ăsta, în comparaţie cu americanii. Oricât aş fi fost de impresionată iniţial de alegerea făcută de Dieter Bohlen & co. trebuie să recunosc că este o cu totul altă ligă cea în care se mişcă americanii. Cea mai distractivă chestie la versiunea germană de Idol mi s-a părut că aproape toate numele persoanelor care au ajuns în ultimii 10 sunt ausländeri (áusländer (germ.) [pron. áŭslendăr] (aus-län-) s.m., pl. áusländeri - dexonline.ro - ăsta unu apare şi în noul DOOM, ha!). Să dau nişte exemple de nume ale finaliştilor, ca să vedeţi la ce mă refer: Fady Maalouf, Collins Owusu, Linda Teodosiu, Stella Salato, Rania Zeriri, Monika Ivkic (se citeşte Ivchici), Thomas Godoj. Mai este unul mic şi enervant care la fiecare emisiune are altă freză şi culoare pe cap (intenţionat nu zic în cap - acolo nu prea pare să aibă multe). Ăla mic, din păcate singurul participant cu nume nemţesc (Benjamin Herd), nu prea ştie să cânte. Nici să danseze. La ultima emisiune i-a zis Bohlen o chestie drăguţă. Pe lângă faptul că l-a făcut cu ou şi cu oţet că nu ştie să cânte şi că e ridicol, i-a zis că nu trebuie să îşi facă griji că nu zboară fiindcă (aviz vorbitorilor de germană) "es gibt genug paarungwillige Teenies da draußen die für dich anrufen" (în traducere liberă, sunt destule puştioaice în călduri care să sune pentru tine). Na bun. Poate nu e aşa de amuzant dar îmi place cum sună în germană. Oricum, chestia e că principiul ăsta nu funcţionează la americani. Participanţii de la American Idol ştiu toţi să cânte. Mai mult, ei au un stil personal şi o voce specială. Adică recunoşti vocea şi dacă nu vezi mutra şi îţi cam dai seama cum va suna muzica lor dacă vor scoate un album cândva. Asta nu au nemţii. Candidaţii lor sună bine, în mare (românca ne reprezintă frumos, sincer) numai că nu au nimic special sau personal. Imită bine artişti vestiţi. Cam atât. Poate că unul sau doi din ei au un "sound" propriu. De ăia probabil o să mai auzim ori că rămân în concurs, ori că nu. Mă refer aici de exemplu la Thomas Godoj (auziţi cum sună aici) Probabil că băiatul ăsta o să şi câştige. Totuşi, ca să nu rămân eu frustrată, tare tare mi-ar plăcea să îi ascultaţi pe cei doi favoriţi ai mei din American Idol. Amândoi cântă bine aşa că nu mă pot decide doar pentru unul. Pe unul îl cheamă David Cook (click aici pentru versiunea Chris Cornell - Billie Jean cântată de David Cook) şi pe celălalt Michael Johns. Nici nu ştiu cu cine ţin mai tare (ce tare e expresia!!!cred că n-am mai folosit-o de ani întregi). Oricum, pe Michael Johns îl auziţi cântând mişto aici. Menţionez că toate linkurile de aici înlocuiesc melodia zilei din ultimele zile până azi, inclusiv. Dacă aveţi încredere în preferinţele mele muzicale, ascultaţi. Poate vă place. Aaaa, să nu uit. Că nu mă pot abţine. Dacă tot m-am dat de gol că mă uit la din astea, este şi o tipă care îmi place cum sună la americani. O cheamă Brooke White. E un pic răguşită dar sună bine şi are un stil al ei. Linkul ăsta vă duce la Every Breath you Take, aşa cum l-a cântat ea în emisiune. S-a şi corectat că i s-a părut că nu a început bine. Şi acuma serios, îi puteţi compara pe ăştia cu concurenţii de la Megastar??? E un pic ridicol. Promit să revin în curând cu chestii mai intelectuale. Vroiam neapărat să dau linkurile aşa ca a fost necesar contextul... Sunt curioasă dacă o să vă placă sau nu piesele.

3 comments:

natalia said...

doamne ioana!! deci nu pot sa cred ca am exact preferati ca tine la dsds. subscriu la fiecare propozitie si cuvant pe care l-ai scris privitor la dsds. pe bune! adica da sunt toti sau aproape toti straini (unii dintre ei chiar deloc germani, adica ambii parinti de alte nationalitati). der kleine furz ist schrecklich!! da ai auzit ca a parasit competitia de buna voie?? si da linda e foarte talentata, desi uneori pare batrancioasa si se crede un pic tina turner. iar de thomas numa de bine!!! am sperat sa fie si el putin roman, macar dupa numele parintilor, eugen si danutza. se pare ca e totusi nascut in polonia. sper sa castige, mie tare imi place, mi se pare singuru cu style si personalitate. oricum u read my mind!!!
promit sa trag cu ochiu si la idol!!! u made my day anyway!!!
mi dor sa mai vb cu tine candva despre de toate!

ioana said...

şi mie mi-e dor să stăm la poveşti.poate ne vedem peste vreo 2 săptămâni.oricum, sper că i-ai ascultat şi pe americani.merită, zic eu.şi mulţam de comment!

Laura said...

ma las si eu corupta cu American Idol! cred ca de vreo juma' de ora tot ascult diverse melodii de-ale tipilor tai preferati si nu ma pot decide care imi place mai mult. super tare canta, voci ft faine. parca inclin spre David Cook (are si atitudinea aia de bad boy putin, rocker). oricum is la alt nivel fata de dsds. But then again, I'm not an expert... ma mai ales si eu 'influentata' si ma uit pe youtube, dar se merita :)