Thursday, March 19, 2009

Back in business



Mă refer mai exact la seria 8 din American Idol. N-am scris nimic despre asta până acum că am tot aşteptat să am şi eu favoriţi. Au ajuns la top 10 (ieri a fost eliminat al 11-lea) şi sunt talentaţi aproape toţi. A zburat ieri una dintre favoritele mele, Alexis Grace. N-a cântat genial ieri dar cred că toţi păţesc şi din astea. Din cei 10 rămaşi, 8 mi se par ultra-talentaţi aşa că probabil în fiecare săptămână îmi va părea rău.
Oricum, săptămâna asta s-a cântat country. La unii le-a ieşit mai bine, la alţii mai puţin dar măcar eu pot spune că din momentul acesta am o favorită. Îmi place vocea ei şi stilul de a cânta şi mi se pare că are un timbru special. A cântat Walkin' After Midnight de Patsy Cline. Azi am ascultat şi originalul şi sunt şi mai impresionată. Mai mult, tipa a ieşit pe scenă şi a cântat proaspăt scoasă din spital ("virus gripal de tip B") aşa că din partea mea, tot respectul. Ar fi frumos să menţionez şi numele ei.. Megan Joy se cheamă şi e simpatică şi e şi mămică printre altele. Mi se pare foarte ciudat braţul ei stâng care e tatuat de sus până jos. Nu pare să se potrivească cu nimic din personalitatea ei (cea pe care o arată). Cine ştie, poate de fapt de aia şi l-a şi făcut, ca să nu mai pară drăguţă şi simpatică... Whatever. Pentru termeni de comparaţie mai buni, pun şi originalul de la Patsy Cline.



Din ce cântă Megan lipsesc ultimele 3 secunde (păcat de fapt că sunt fix notele finale care i-au reuşit tare bine). Enjoy. Vreau păreri!



P.S. clipul nu e video ci doar o imagine, aşa că e numai pentru ascultat.

No comments: