În mare sunt bine

Iarăşi a trecut ceva vreme de când nu am mai scris nimic. Nu pentru că nu aş fi avut chef sau nu aş fi avut ce. Doar pentru că lucrurile care mi s-au întâmplat, lucruri despre care aş fi vrut să scriu sau să vorbesc, nu sunt tocmai vesele sau fericite.
Sunt tot în Budapesta. Tot în Ungaria. Încet-încet ne împrietenim (eu şi Budapesta). E mare, rece şi rea (uneori dar nu tot timpul) dar are momente plăcute şi caracteristici unice. Ca orice capitală probabil.
În Budapesta de exemplu fumează mai toată lumea (nu o zic ca pe un lucru bun ci ca pe un fapt). Mai ales fumează femeile. Pe stradă. Femei de toate felurile. Femei tinere şi femei în vârstă, femei îmbracate sport sau îmbrăcate în halat, femei îmbrăcate în costum cu poşeta de piele pe umăr. Toate fumează pe stradă la orice oră din zi sau din noapte. Femei braţ la braţ cu câte un bărbat. Ea fumează, el nu. E ciudat. Nu judec, că nu e locul meu să judec, ci observ.
Tot aici în Budapesta femeile au manichiura perfectă. Eu am fost la manichiură o singură dată în viaţă, dusă de soră-mea. Aveam vreo 18 sau 19 ani. Nu mă omor după aranjatul unghiilor. Le tai şi le am curate tot timpul. Nu tai pieliţe şi nu pictez cu pensuliţa frumos mirositoare de la ojă. Dar tantile astea de aici din Budapesta au parcă tot timpul unghiile impecabile. Când zic femei nu mă refer la clasa de sus. Mă refer la tanti îmbrăcate în haine de măturător de stradă, tanti de 80-90 de ani, tanti obosite cu mai mulţi copii după ele, etc. Tot felul de tanti cu unghii frumoase.
Există o modă aici deocamdată. N-am mai fost de ceva vreme prin alte ţări aşa că nu ştiu dacă mai e şi altundeva moda asta. E vorba de borseta eastpak. E o borsetă ca toate celelalte numai că mult mai scumpă (e de firmă!!). Se face în multe culori (nu şi în multe forme că altfel nu ne-am da seama care e borsetA Eastpak) şi se poartă în toate modalităţile posibile şi la orice tip de îmbrăcăminte. În general e la modă pe la cei cu vârste între 14 şi 22 de ani (cam). Băieţii o poartă ca pe o curea, aşa cum ar şi trebui, numai mult mai atârnată. Fetele cam tot aşa. Important e să nu fie în faţă, aşa cum ar purta-o tot prostu care nu se pricepe. Ieri am văzut pentru prima dată borsetuţa-poşeţică. Adică purtată pe un umăr, cu bretelele (sau curele sau cum s-or fi chemând la borsete) scurtate la maxim, ca accesoriu la echipament lucios. Pe net am găsit undeva că scopul e să ai la tine minimul necesar când mergi să te chefuieşti. Silly me... Şi eu care purtam gentuţe şi ghiozdane pentru chestia asta!?!?!?!
După cum ziceam, sunt bine în mare. Muncesc. Lumea s-a plâns că n-am zis ce li cum cu jobul. Mi-am propus să scriu aici despre asta numai că m-am luat cu alte chestii şi pe când mi-am amintit mi-am dat seama că nu ştiu în ce măsură e o idee bună să scriu despre asta într-un loc aşa de public. Zic doar că e fain şi interesant şi tare sper să îmi iasă bine şi să rămân acolo.
Mă opresc acum, până cred că mi-e bine. Pe măsură ce scriu, am chef să scriu mai mult şi atunci o să încep să scriu despre lucrurile care nu merg aşa de bine şi nu o să mai cred că mi-e bine în mare.
Tracy Chapman are album nou. Se cheamă "Our Bright Future" şi sună ca Tracy Chapman, adică bine. Asta ascult acum şi îmi pică tare bine. E o chestie de stare scrisul ăsta, ori că e blog, ori altceva. Pentru mine e destul să am muzică, ceva nu prea rapid dar nici de dormit, să fiu singură şi încă câteva chestii. Mă cenzurez puţin pe motive de părinţi cititori de blog. N-ar trebui, ştiu. I'm working on it.