la bloc

După o tăcere atât de îndelungată, revin. Din păcate revin din motive greşite... ce mai contează acuma!?! Ştiu că s-a scris mult despre ce nasol e la bloc şi despre şefi de scară şi despre administratori idioţi dar eu una încă nu am scris. Nici nu am prea multe de zis, sincer.
Vreau numai să spun că am petrecut o oră şi 8 minute la coadă la cheltuieli. Da, era coadă. Înaintea mea erau nici mai mult nici mai puţin de 8 oameni. Fiecare din ei plătea pentru cel puţin încă o persoană. Din motive necunoscute mie, durează 5 minute (la unii) să scrie 2 rânduri pe un rahat de chitanţă. Asta pe lângă faptul că se poate plăti doar în intervalul a patru ore pe lună (2 în săptămâna de după afişarea cheltuielilor şi două în săptămâna următoare). Nu îi cunosc pe stimabilii vecini (vârsta medie a persoanelor de la coadă era de cam 60 de ani) şi nu am nimic împotriva persoanelor în vârsta. Ba mai mult, am şi rude de acea vârstă şi îmi place să cred că lumea îi tratează cu respect. Administratorul în schimb e un ţăran. De fiecare dată când intra cineva în super-spălătoria neaerisită (şi negândită pentru 10 oameni!!!) era salutat respectuos. De fiecare dată când ieşea cineva după ce a plătit (şi după ce a petrecut cel puţin jumate de oră acolo - mai repede nu scapă nimeni), cineva era suficient de amabil să menţioneze câte ceva naşpa despre cel care plecase, parcă din ciudă că a scăpat mai repede ca noi...muritorii de rând.
Vreau să mă folosesc de acest mijloc pentru a afirma cât de poate de "în public" că eu când mă fac mare (adică atunci când o să îmi permit) o să stau la CASĂ. Casă adică cu mult de lucru şi care trebuie întreţinută şi blablabla...Casă, adică locul ăla unde poţi asculta muzica tare de tot, unde poţi ţine câine şi mâţă şi unde ai curte. Gata. Atât am avut de zis.

One rock'n roll too many

Melodia uneia dintre zilele în care nu am scris nimic
Pe gagica care cântă o cheamă Syesha Mercado şi e una din candidatele la American Idol. Niciodată nu mi s-a părut prea interesantă. Până acum a tot cântat piese din alea de divă (mariah carey, whitnez houston şi altele). În săptămâna în care a cântat melodia pe care v-o recomand se cântau piese de Sir Sndrew Lloyd Webber - compozitor de musicaluri. Mie una mi-a plăcut aşa de tare că nu îmi pot scoate piesa din cap de vreo 2 săptămâni. Sper ca tipa să ajungă mare vedetă pe Broadway, e actriţă de profesie oricum. Enjoy.

Inamicul numărul unu: BAIA PUBLICĂ

Am revenit. Nu am remuşcări prea mari pentru absenţa de aproape 2 săptămâni. Nu de alta dar am anunţat dinainte că scriu când am chef/am ce/am cum şi când nu, nu. N-am prea avut nici ce şi nici cum. Nu mai contează acuma.

Săptămâna trecută am fost acasă, la Arad. Aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori când mă duc, m-am văzut cu multă lume care vine ca şi mine la Arad, adică rar. În consecinţă, ne-am trezit 4 gagici la masă, noi între noi. S-a ajuns şi la discuţii "ca-ntre femei". Discuţia mea preferată era despre tehnici de supravieţuire la budă. Aici am senzaţia că mă adresez mai mult femeilor dar menţionez că nu-mi doresc ca bărbaţii să se simtă ofensaţi.
Trăim în România. Unii temporar, alţii permanent, alţii nu ştiu încă ce şi cum. Cert e că în ţara asta mai mult decât orice se găsesc localuri - adică de la birtuleţul din pădure până la barul de fiţe avem toată gama. Sunt multe oraşe fără teatru, operă sau chiar casă de cultură. Baruri în schimb sunt peste tot. Este, cred, modalitatea noastră de a comunica. Există o cultură a barului la noi. Nu zic că altundeva n-ar fi dar nu ştiu ce şi cum aşa că zic despre ce ştiu. Pentru că eu una, de exemplu, frecventez barurile de câţiva ani buni, pot spune că m-am confruntat adesea cu situaţii care mai de care mai ciudate la baie. Există băi unisex, există băi separate, există băi plăcute, cu hârtie igienică de lux, săpun şi prosoape de hârtie, există băi curate, băi murdare, băi infecte, băi de toate formele şi culorile imaginabile şi neimaginabile (de mirosuri nu zic nimic de tura asta, e mai sănătos aşa). Ce au majoritatea acestor băi în comun la noi în ţară este sistemul defectuos de închidere din cabine. În locurile în care există aşa ceva, este primul lucru care se strică (până şi în localurile mai şmechere). Bun, acuma urmează şocul pentru mulţi bărbaţi poate: de multe ori mergem la baie câte două pentru că ştim că e stricat ceva şi una din fete stă bodyguard în faţa uşii. Asta pentru că avem acest fix de a ne dori să ne facem nevoile în intimitatea unui spaţiu închis, fără să intre careva peste noi şi să ne prindă cu nădragii în vine sau şi mai rău (se poate!). La bărbaţi am sesizat o tendinţă exhibiţionistă care se manifestă prin lăsarea uşii deschise sau întredeschise (inclusiv acolo unde se poate încuia). Nu ştiu de unde se trage această tendinţă, poate că are legătură cu felul în care urinează bărbaţii şi cu etalarea organelor genitale care e un fel de a-şi demonstra supremaţia (sau opusul). Poate greşesc, nu zic că nu, dar altă explicaţie nu văd. Oricum, după cum ar zice un fost profesor de-al meu, "this is all very fascinating but let's get back to our sheep". Deci mergem la baie câte două uneori. Mai sunt în schimb nenumărate alte variante de autoapărare a intimităţii noastre în lupta cu inamicul numărul unu: omul fără maniere (sau poate numai fără noroc). Aici ar trebui să menţionez că am fost foarte impresionată şi şocată în acelaşi timp când am auzit şi de la alte persoane că aplică tacticile pe care credeam că le adopt numai eu...
Strategia numărul unu: poziţia genunchii îndoiţi cu muşchii încordaţi cu scopul de a nu atinge closetul, cu mâna întinsă înspre clanţă, încleştată pe aceasta. Aici există variaţii: depinde pe care parte e clanţa - stânga sau dreapta, se foloseşte mâna de pe partea cu clanţa. Cealaltă mână se foloseşte pentru a scoate batistuţa de hârtie din pachet, dacă nu există hârtie igienică. Dacă există hârtie igienică, mâna va fi folosită pentru a rupe cantitatea dorită de hârtie. Baftă la acrobaţie!
Probleme cu strategia numărul unu: există unele băi, amenajate meschin de cineva care precis nu s-a confruntat niciodată cu problema aceasta, care au uşa prea departe de closet. În aceste situaţii, se evaluează întâi distanţa şi se încearcă diverse poziţii. Dacă nu funcţionează nimic, rugaţi-vă să nu intre nimeni. Dacă vă rugaţi destul de convingător, aveţi noroc. Dacă nici aşa nu merge, aplicaţi strategia numărul doi.
Strategia numărul doi: a doua strategie ar putea fi confundată cu o bronşită instantă sau cu o reacţie alergică la băi publice. Funcţionează cam aşa: eşti în baie şi încerci să te relaxezi ştiind că nu se încuie uşa nicicum. Te rogi să nu vină nimeni dar nu ţine figura. Atunci când auzi că intră cineva în baie, începi să tuşeşti puternic. Scopul este acela de a te asigura că persoana care intră aude că e cineva în baie şi nu intră peste tine. Normal, e relativă şi această posibilitate. Unii oameni nu sunt sensibili la genul acesta de aluzii. Unii pot fi opriţi doar de o uşă pe care nu o pot deschide... În cazul acesta, vă abţineţi şi nu mai beţi lichide pentru a ajunge apoi cât mai rapid cu putinţă la prima baie cu posibilităţi de încuiat.

Toate aceste strategii (deşi au fost doar două) trebuie să existe pentru că unii oameni probabil au crescut în locuri fără uşă la baie sau în locuri unde existau conflicte înfierbântate pentru prioritatea la baie. Pe aceştia îi identificaţi uşor. Dacă sunteţi încuiat într-o cabină pe dinăuntru şi intră cineva la baie, ei nu bat la uşă ci o încearcă. Chiar dacă ei observă că e încuiat, ei vor încerca cu toată forţa lor să deschidă acea uşă. Uneori ei bat la uşă dar ignoră răspunsurile de “ocupat” (există şi posibilitatea ca ei chiar să nu fi auzit – să nu fim răi).

O altă informaţie care ar putea să vă fie utilă în lupta cu băile publice: uneori la baie nu mai este hârtie igienică. În aceste situaţii se pot face mai multe lucruri. Se poate verifica dacă nu este cumva vreun dulăpior descuiat (de exemplu sub chiuvetă). Dacă acesta este acolo, probabil acolo se găseşte şi mult râvnita hârtie igienică. Dacă este încuiat, treceţi la a doua posibilitate.

Această a doua posibilitate depinde de local şi de cât de tare vă doriţi hârtia. Dacă aveţi batiste de hârtie, ignoraţi partea asta. Când vedeţi că nu este hârtie, nu vă temeţi să anunţaţi chelnerul sau chelneriţa că nu mai este hârtie la baie. De multe ori sunt puţini chelneri care servesc la multe mese. Aceştia nu verifică băile atât de des pe cât ar trebui (uneori n-au timp, alteori le e lene) aşa că nu au de unde să afle de lipsa hârtiei. Vor fi foarte prompţi să pună hârtie la baie pentru că probabil ei curăţă şi băile în timpul serviciului aşa că preferă să pună hârtie decât să desfunde closetul.

Să nu uităm că în unele locuri sunt prosoape de hârtie. Nu vă fie teamă, în caz de nevoie, să le folosiţi pe acestea în loc de hârtie igienică.

Sper ca ceea ce am scris aici să fie util cuiva. De asemenea îmi doresc (din nou) să aflu ce alte tehnici mai există. Probabil am uitat şi eu câte ceva pe aici aşa că m-aş bucura pentru un pic de feedback.