Melodia săptămânii

De data asta spun de la început: nu e o melodie nouă şi prima dată am văzut clipuleţul când mi l-a arătat un prieten. Am decis că azi fiind vineri, îmi permit o mică extravaganţă, şi anume numire unei melodii reprezentative pentru săptămâna care a trecut. Mai menţionez şi că e fain filmuleţul/clipul dar devine agresiv spre sfârşit (nu fără scop). Aviz amatorilor de cafea!Surpriză!
Pentru surpriză - clic pe surpriză sau titlu. Pentru închis site-ul - Alt+F4.

Melodia zilei

Hello everybody.Revin la Tracy Chapman şi decid că pe ziua de azi cel mai bine cu starea mea se potriveşte "All That You Have Is Your Soul".Clic pentru versiunea youtube.

melodia zilei reloaded

Pentru că din nou au trecut câteva zile de când v-am lăsat în plop cu muzica, revin acum cu o melodie mişto cântată de Thomas Godoj, câştigătorul DSDS 2008. "Helden gesucht" - u know the story,click pe titlu sau sus pe titlul postului.

Completare

Mi-am dat seama că am uitat să menţionez unele lucruri despre Budapesta care pot completa ce am zis până acum.
Una din lucrurile pe care am uitat să le menţionez este cum se bea aici. În Budapesta nu sunt numai femei care fumează pe stradă şi care au manichiura frumoasă. În Budapesta se bea pe stradă. Se bea în general în orice zi a săptămânii şi la orice oră - asta aşa, la modul general. Mai concret vorbind, în timpul săptămânii oamenii beau de pe la ora două. Nu vă imaginaţi doar adolescenţi care beau pe stradă. Bea toată lumea, femei, bărbaţi, adolescenţi, tineri, bătrâni, săraci, bogaţi. Cel mai des se bea bere la doză. Acum că se întunecă mai repede se bea şi mai mult.În weekend se bea la orice oră. Situaţia cea mai frecventă: berea cumpărată la alimentară pe care o bei în drum spre localul spre care te îndrepţi. Sau berile. În unele districte e interzisă vânzarea de alcool după 11 seara (tocmai pentru că se bea aşa de mult pe stradă) dar de fapt dacă intri în magazin şi încerci să cumperi, n-ai nici cea mai mică problemă.
Berile cel mai frecvent întâlnite (pe stradă sau în localuri, same shit really) sunt Dreher, Arany Aszok sau Borsodi. Sunt beri maghiare toate. Eu personal prefer Borsodi că are gust OK. Arany Aszok are gust de bere cu apă şi Dreher e OK la gust dar mai scumpă decât Borsodi.

În weekend, seara mai ales, lumea din metrou e beată. Mi s-a întâmplat şi să nimeresc într-un vagon unde eram parcă singura trează.
Tot aici în Budapesta sunt şi mulţi neo-nazişti. În general destul de mulţi sunt de dreapta, mai extrem sau mai puţin extrem dar de dreapta. Totul pare să aibă implicaţie politică.
Altceva: singurul "magazin" din oraş unde vânzătorii vorbesc limbi străine e piaţa mare. Acolo oamenii sunt interesaţi să vândă aşa că vânzătorii vorbesc engleză şi germană. Mai degrabă germană. În rest, nici în supermarket, nici la poştă, nici la bancă nu vorbeşte nimeni nicio limbă. Indiferent de vârstă. Am păţit şi să fiu înjurată de vânzătoarea de la raionul de şunci şi salamuri (sună mai bine decât mezeluri) pentru că ea nu vorbeşte engleză. De asemenea, nimeni nu apreciază dacă încerci să le vorbeşti limba. Decât să te chinui să o rupi în maghiară cu cele 30 de cuvinte din vocabular, mai bine limbajul semnelor în combinaţie cu Globish. Funcţionează. Ori că le place, ori că nu la vânzătoare, tot pricep până la urmă ce vrei.Specific maghiar: greutăţile nu sunt date în grame sau mililitri. Băuturile din localuri se vând la decilitru (adică 100 de mililitri) iar tot restul (de exemplu şunca de la magazinul unde m-a înjurat aia) e la decigrame. Mai mult de atât, dacă cumva vrei şuncă, atunci când zici "200 GRAMS of..." ai grijă să zici GRAMS destul de tare că altfel tanti pune de 200 de forinţi. Şi nu, nu e de la sine înţeles că o vânzătoare ştie să transforme în grame...e prea complexă operaţiunea şi cumpărătorul este nesimţit pentru că solicită activarea celor 2 neuroni în timpul ei de bârfă cu colega de raion.
Aşa cum în România practică toate şuncăriţele din magazine plasatul de mai multă marfă decât s-a solicitat (ex. ceri 150 de grame şi ţi se zice "210 grame,rămâne,da!!?"), aici se practică pusul de etichete greşit. Produsele au doar foarte rar etichetă pe ele iar eticheta de pe marginea raftului, în cazul în care e inteligibilă, corespune unui produs de pe alt raft. Chiar dacă denumirea produsului pe care îl cauţi se află printre cele 30 de cuvinte din vocabular menţionate mai sus, nu ai aproape nicio şansă să iei de pe raft un produs şi să plăteşti pe el cât credeai. De aceea, dacă vreţi să cumpăraţi ceva pe aici, puneţi de-o parte vreo 300-400 de forinţi, just in case. Nu se ştie niciodată.
Cam asta era. De fapt vroisem doar să zic de băutul pe stradă şi nu vroiam să fiu acră dar dacă mersul după salam şi şuncă a devenit uns stres suplimentar în viaţa mea de zi cu zi, măcar să am unde zice ceva despre asta!

Melodia zilei

Ca să reiau tradiţia mai frumos m-am gândit să pun şi poza cu coperta albumului de care ziceam. Şi pentru că m-am trezit cu o medolie anume în cap, va fi melodia zilei de azi. Titlul e "Sing for you" de Tracy Chapman. Nu este clip pe youtube, este doar o poză şi muzica pe fundal. Enjoy. Daţi cu clickul pe melodia zilei sus sau pe titlul piesei.

În mare sunt bine

Iarăşi a trecut ceva vreme de când nu am mai scris nimic. Nu pentru că nu aş fi avut chef sau nu aş fi avut ce. Doar pentru că lucrurile care mi s-au întâmplat, lucruri despre care aş fi vrut să scriu sau să vorbesc, nu sunt tocmai vesele sau fericite.
Sunt tot în Budapesta. Tot în Ungaria. Încet-încet ne împrietenim (eu şi Budapesta). E mare, rece şi rea (uneori dar nu tot timpul) dar are momente plăcute şi caracteristici unice. Ca orice capitală probabil.
În Budapesta de exemplu fumează mai toată lumea (nu o zic ca pe un lucru bun ci ca pe un fapt). Mai ales fumează femeile. Pe stradă. Femei de toate felurile. Femei tinere şi femei în vârstă, femei îmbracate sport sau îmbrăcate în halat, femei îmbrăcate în costum cu poşeta de piele pe umăr. Toate fumează pe stradă la orice oră din zi sau din noapte. Femei braţ la braţ cu câte un bărbat. Ea fumează, el nu. E ciudat. Nu judec, că nu e locul meu să judec, ci observ.
Tot aici în Budapesta femeile au manichiura perfectă. Eu am fost la manichiură o singură dată în viaţă, dusă de soră-mea. Aveam vreo 18 sau 19 ani. Nu mă omor după aranjatul unghiilor. Le tai şi le am curate tot timpul. Nu tai pieliţe şi nu pictez cu pensuliţa frumos mirositoare de la ojă. Dar tantile astea de aici din Budapesta au parcă tot timpul unghiile impecabile. Când zic femei nu mă refer la clasa de sus. Mă refer la tanti îmbrăcate în haine de măturător de stradă, tanti de 80-90 de ani, tanti obosite cu mai mulţi copii după ele, etc. Tot felul de tanti cu unghii frumoase.
Există o modă aici deocamdată. N-am mai fost de ceva vreme prin alte ţări aşa că nu ştiu dacă mai e şi altundeva moda asta. E vorba de borseta eastpak. E o borsetă ca toate celelalte numai că mult mai scumpă (e de firmă!!). Se face în multe culori (nu şi în multe forme că altfel nu ne-am da seama care e borsetA Eastpak) şi se poartă în toate modalităţile posibile şi la orice tip de îmbrăcăminte. În general e la modă pe la cei cu vârste între 14 şi 22 de ani (cam). Băieţii o poartă ca pe o curea, aşa cum ar şi trebui, numai mult mai atârnată. Fetele cam tot aşa. Important e să nu fie în faţă, aşa cum ar purta-o tot prostu care nu se pricepe. Ieri am văzut pentru prima dată borsetuţa-poşeţică. Adică purtată pe un umăr, cu bretelele (sau curele sau cum s-or fi chemând la borsete) scurtate la maxim, ca accesoriu la echipament lucios. Pe net am găsit undeva că scopul e să ai la tine minimul necesar când mergi să te chefuieşti. Silly me... Şi eu care purtam gentuţe şi ghiozdane pentru chestia asta!?!?!?!
După cum ziceam, sunt bine în mare. Muncesc. Lumea s-a plâns că n-am zis ce li cum cu jobul. Mi-am propus să scriu aici despre asta numai că m-am luat cu alte chestii şi pe când mi-am amintit mi-am dat seama că nu ştiu în ce măsură e o idee bună să scriu despre asta într-un loc aşa de public. Zic doar că e fain şi interesant şi tare sper să îmi iasă bine şi să rămân acolo.
Mă opresc acum, până cred că mi-e bine. Pe măsură ce scriu, am chef să scriu mai mult şi atunci o să încep să scriu despre lucrurile care nu merg aşa de bine şi nu o să mai cred că mi-e bine în mare.
Tracy Chapman are album nou. Se cheamă "Our Bright Future" şi sună ca Tracy Chapman, adică bine. Asta ascult acum şi îmi pică tare bine. E o chestie de stare scrisul ăsta, ori că e blog, ori altceva. Pentru mine e destul să am muzică, ceva nu prea rapid dar nici de dormit, să fiu singură şi încă câteva chestii. Mă cenzurez puţin pe motive de părinţi cititori de blog. N-ar trebui, ştiu. I'm working on it.